Literatura română

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Literatura română este literatura scrisă de autori români. În acelaşi timp, termenul se referă la întreaga literatură scrisă în limba română.

Istoric

Începuturi

Cel mai vechi document păstrat scris în limba română este o epistolă datată 1521, trimisă de Neacşu de la Câmpulung judelui de la Braşov, Hans Benkner.

Cultura Română a fost puternic influenţată de creştinism de la începuturile sale, chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste locuri.

Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă, în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar prima carte imprimată în limba română a fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care însă s-a pierdut. Alte traduceri greceşti şi slavone au fost tipărite în secolul al XVI-lea. Dosoftei, un moldovean publicat în Polonia în 1673, a scris cele mai vechi poezii româneşti cunoscute.

Primele eforturi de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu tipărirea în 1582 în Orăştie a Paliei de la Orăştie - o traducere a primelor cărţi ale Vechiului Testament - de Diaconul Şerban (fiu al Diaconului Coresi) şi Marien Diacul. Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordaşi et al., iar traducerea a fost verificată pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente în limba maghiară.

Totuşi, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, când călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă Bucureşti, au tradus şi tipărit o biblie în română în 1688 (Biblia de la Bucureşti). Această ediţie are la bază traducerea Vechiului Testament facută de Nicolae Milescu între anii 1661–1668.

Umanismul european

Umanismul european a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea din Polonia. Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei. Cronica lui Costin a fost precedată de cea a lui Grigore Ureche şi urmată de cea a lui Ion Neculce. Un alt umanist a fost Dimitrie Cantemir, care a scris istorii ale Moldovei, Ţării Româneşti şi Imperiului Otoman, dar şi opere de ficţiune: Divanul şi Istoria ieroglifică. În Ţara Românească un alt mare domnitor cu cultură umanistă a fost Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu fii săi de turci

Decăderea Imperiului Otoman şi Fanarioţii

Secolul al XVIII-lea în Ţările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri locali în postul de domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei, ci negustori greci din Istanbul, numiţi fanarioţi.

Astfel, cultura greacă a influenţat dezvoltarea literaturii române[1]. De exemplu, unul dintre marii poeţi români ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de dragoste în stilul poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui, Ienăchiţă, a fost şi el poet, dar a scris şi prima gramatică a limbi române, iar fiul său, Iancu, a fost poate unul din cei mai mari poeţi ai generaţiei sale. O comedie umană a fost dezvoltată de anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să ilustreze puţin din spiritul şi folclorul balcanic adus de otomani în ţările române.

Totuşi, următoarea generaţie de scriitori români s-a inspirat din Iluminismul european. Reprezentanţi ai acestei generaţii au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu.

Renaşterea naţională

Ideile revoluţionare ale naţionalismului, care se răspândeau în Europa, au fost adoptate şi de români, care îşi doreau propriul lor stat naţional, dar trăiau pe teritoriul unor mari imperii străine. Mulţi scriitori români ai vremii făceau parte din mişcarea naţională şi au participat la revoluţiile din anii 1821 şi 1848. Originea românilor a constituit un subiect de discuţie, şi în Transilvania, a apărut o mişcare latinistă, Şcoala Ardeleană, producând studii filologice despre originea romanică a limbii române şi deschizând şcoli în limba română.

Românii care au studiat în Franţa, Italia şi Germania, au adus cultura franceză şi filosofia germană în literatura română modernă, reducând influenţele greceşti şi orientale de-a lungul timpului. În Ţara Românească, o figură importantă a fost Ion Heliade Rădulescu, care a fondat prima publicaţie în limba română şi Societatea Filarmonică, societate care mai târziu a înfiinţat Teatrul Naţional Bucureşti.

Nicolae Bălcescu dă primul model de monografie istorică, Alecu Russo creează poemul patriotic în proză iar Dimitrie Bolintineanu legenda istorică. Se pun bazele romanului românesc prin: Dimitrie Bolintineanu, Pantazi Ghica, V.A. Urechia. Nicolae Filimon scrie primul roman realist românesc, B.P. Hasdeu afirmă drama romantică în versuri, Alexandru Odobescu nuvela istorică şi eseul.

Cei mai importanţi scriitori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului au fost Vasile Alecsandri şi mai târziu Mihai Eminescu. Alecsandri a fost un scriitor prolific, care a contribuit la literatura română cu poezie, proză, câteva piese de teatru şi colecţii de folclor românesc. Eminescu este considerat de majoritatea criticilor ca cel mai important şi mai influent poet român. Poezia sa lirică avea rădăcinile în tradiţiile româneşti, dar a fost influenţată de filosofia germană şi de tradiţiile hinduse.

Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863 şi frecventat de mulţi scriitori români, a jucat un rol important în literatura română. Mulţi scriitori valoroşi, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris unele din cele mai bune comedii româneşti, povestitorul Ion Creangă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, şi-au publicat lucrările în această perioadă. Astfel au coexistat curente literare diverse, de la Romantism, la Poporanism sau chiar Sămănătorism.

Literatura interbelică

După înfaptuirea unităţii naţionale în 1918, în literatura română a debutat ceea ce se poate numi o adevărată epocă de aur, caracterizată prin dezvoltarea romanului. Societatea tradiţională şi recentele evenimente politice au influenţat opere precum Răscoala lui Liviu Rebreanu publicată în 1932 şi inspirată de revolta ţărănească din 1907 şi Pădurea Spânzuraţilor publicată în 1922 şi inspirată de participarea României la Primul Război Mondial. Începuturile romanului modern pot fi observate în proza unor scriitori precum Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach, Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război). George Călinescu reprezintă o altă personalitate complexă a literaturii româneşti: romancier, dramaturg, poet, istoric şi critic literar, eseist, jurnalist. A publicat monografii consacrate lui Eminescu, Creangă, precum şi o monumentală Istorie a literaturii române de la origini pâna în prezent (1941, aproape 1000 pagini in quatro).

Un important scriitor realist a fost Mihail Sadoveanu, care a scris mai ales romane a căror acţiune se desfăşura în diferite perioade ale istoriei Moldovei. Dar poate cei mai importanţi autori ai acestei perioade au fost Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu şi George Bacovia. Tudor Arghezi a revoluţionat poezia la 50 de ani după Eminescu, creând noi baze pentru poezia română modernă. Lucian Blaga, una din cele mai mari personalităţi artistice a dezvoltat prin scrierile sale un sistem filosofic complex, încă neînţeles suficient. Mircea Eliade este astăzi considerat cel mai mare istoric în domeniul religiilor. Romanele lui dezvăluiesc un simbolism mistic, de factură pre-creştină, păgînă.

Născut în România, Tristan Tzara, un poet şi eseist francez, este fondatorul dadaismului, o mişcare revoluţionară nihilistă din artă. Mai târziu, el a abandonat nihilismul pentru suprarealism şi marxism. S-a stabilit la Zürich unde a fondat Cabaret Voltaire. Pentru prima oară în istoria ei, cultura română era complet conectată la cultura occidentală, în timp ce dadaismul este primul curent artistic şi literar mondial iniţiat de un român. Dadaismul şi suprarealismul sunt componente fundamentale ale avangardismului, cea mai revoluţionară formă de modernism. Avangardiştii români sunt reprezentaţi de: Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Aurel Baranga, Gellu Naum, Ilarie Voronca, Ion Vinea.

Genurile literare

Curente literare

Marii scriitori interbelici

Perioada comunistă

Marin Preda este adesea considerat cel mai important romancier român de după al doilea război mondial. Romanul său Moromeţii descrie viaţa şi dificultăţile unei familii obişnuite de ţărani din Câmpia Română din România de dinainte de război şi mai târziu din perioada de început a comunismului în România. Cea mai importantă carte a sa rămâne însă Cel mai iubit dintre pământeni, o crudă descriere a societăţii comuniste. Unii din cei mai importanţi poeţi ai perioadei sunt Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana.

În afara ţării, Eugene Ionescu este unul din cei mai de seamă dramaturgi ai teatrului absurd. Dincolo de ridiculizarea celor mai banale situaţii, piesele lui Ionesco prezintă în mod tangibil singurătatea oamenilor şi insignifianţa existenţei individului. În acelaşi timp, Emil Cioran a fost un strălucit filosof şi scriitor.

Literatura contemporană

Proza reprezentată mai ales de Mircea Nedelciu, Nicolae Breban şi Dumitru Ţepeneag,eseul filozofic şi aforismul, specie a literaturii sapienţiale de Sorin Cerin,poezia de Marta Petreu şi Traian T. Coşovei.

Vezi şi

Bibliografie

Legături externe

Adus de la „http://ro.metapedia.org/m/index.php?title=Literatura_română&oldid=10863”